SANATATEA SI BOALA

Ca sa poti trata un pacient trebuie sa intelegi, mai intai, cu ce ai de a face. Ce e boala si ce e sanatatea? Medicina, stiinta sanatatii, ar trebui in primul rand sa dea o definitie cat mai clara a acesteia si a parametrilor pentru masurarea sa, astfel incat oricine sa poata aprecia daca in timpul tratamentului pacientul evolueaza spre sanatate sau din contra, regreseaza spre boala, dezechilibrul patrunzand spre nivele mai profunde. Tratamentul ar trebui sa aiba un efect benefic simultan asupra celor trei planuri ale fiintei umane. La un pacient care are ulcer gastric, de exemplu, simpla disparitie a inflamatiei, durerii si a celorlalte simptome suparatoare poate fi considerata suficienta pentru a-l declara pe pacient sanatos, daca acesta inca mai are o stare de depresie sau de anxietate?

Asa cum spune George Vithoulkas, ca o regula generala, un bun parametru de evaluare a starii de sanatate a unui individ este gradul in care aceasta este liber sa creeze, mai degraba decat sa distruga. Sa creeze in interesul si spre binele celor din jur. Pentru aceasta, el trebuie sa fie:
•liber de durere, disconfort sau slabiciune la nivel fizic;
•liber de pasiuni excesive la nivel emotional (pasiune in cel mai larg sens, fara conotatii senzuale) ceea ce are ca rezultat o stare de calm si seninatate;
•liber de egocentrism si egoism la nivel mental-spiritual, avand ca rezultat final unificarea totala cu Adevarul.

Durerea, pasiunea excesiva si egoismul tind sa limiteze individul. Acestea sunt cele trei aspecte ale bolii la nivelul celor trei planuri ale fiintei umane, asa cum este ea vazuta in medicina holistica – planurile fizic, emotional si mental- spiritual. Sanatatea, opusul bolii, da un sentiment de libertate – si acesta este cuvantul cheie in definitia sanatatii.

Inca in urma cu 200 de ani Hahnemann afirma ca boala este devierea fortei vitale care anima organismul uman. Astfel el a depasit nu numai gandirea timpului sau, dar si pe a noastra, afirmand ca nu numai boala, ci si cauza ei sunt de natura dinamica (energetica). Cu alte cuvinte, cauza bolii nu o constituie microbii si virusurile, nici chiar toxinele lor, ci natura lor interioara, forta lor vitala. Mai mult decat atat, agentii patogeni in sine pot afecta numai un organism care are o predispozitie fata de ei si acest lucru are loc la nivel dinamic (energetic).

Daca boala ar depinde de felul bacteriilor sau de cantitatea lor, primii care s-ar imbolnavi ar fi oamenii care au venit primii in contact cu o sursa de infectie sau cei care se afla un timp mai indelungat langa persoanele infectate cu un anumit microb sau virus, dar in realitate nu se intampla asa. Pretutindeni sunt oameni expusi riscului de infectii si care nu contracteaza boala. Ei nu se imbolnavesc, desi dorm in acelasi pat cu un bolnav de tuberculoza sau cu unul care are o infectie stafilococica grava. Si din contra, vedem atatea persoane care traiesc in conditii foarte bune, au un regim de viata echilibrat, mananca corect, fac gimnastica si cu toate acestea fac tot felul de boli.

Boala nu apare niciodata ca un fapt primitiv sau ca un accident al sanatatii, ci intotdeauna ca un rezultat, o consecinta, un epifenomen. Intradevar, atat timp cat forta vitala este in echilibru, organismul se gaseste in stare de sanatate, iar agentii patogeni nu se pot dezvolta. Actiunea lor devine insa posibila ori de cate ori organismul este debilitat, adica tulburat in echilibrul sau energetic. Agentii morbizi (care produc boala) nu au “priza” decat asupra organismelor a caror forta vitala este in dezechilibru, care au o predispozitie fata de ei.

Deci, ca sa apara boala trebuie sa fie indeplinite doua conditii: sa existe un agent patogen (virus, microb etc.) si un organism care sa aiba o predispozitie la boala respectiva. Cand agentul patogen intalneste un organism predispus, atunci la nivel dinamic (energetic) apare un dezechilibru si abia mai tarziu apar si rezultatele materiale ale acestuia (de exemplu inflamatia, ulceratia, eruptia, nodulii etc.). Dereglarea dinamica care ataca tot organismul porneste din campul sau electromagnetic si tot de acolo ar trebui sa porneasca si vindecarea.

Simplificand la maxim o situatie extrem de complexa, ne putem imagina omul ca pe o fiinta care poseda un corp fizic ce poate fi vazut si pipait, dublat de un corp energetic – un camp electromagnetic care il imbraca si patrunde pana la nivelul celor mai delicate structuri, asigurand functionarea si legatura dintre ele, adica INTREGUL. Acest camp electromagnetic (energetic) vibreaza cu o anumita frecventa. Frecventa variaza in fiecare secunda, functie de starea psihica a individului, stres, alimentatie, agenti patogeni etc., dar incadrandu-se intre anumite limite, stare care poate fi considerata starea de sanatate a respectivei fiinte. Mecanismele de aparare tind sa mentina frecventa vibratorie intre aceste limite ale normalului. Dar daca factorii perturbatori sunt foarte puternici, ele nu mai pot face fata si abaterea de la normal nu mai poate fi „reparata.” Noua frecventa de vibratie a organismului respectiv nu se mai incadreaza in zona de „sanatate,” ci va varia si ea, dar intr-un nou interval de frecventa care caracterizeaza starea de boala. Sarcina homeopatului este aceea de a gasi substanta a carei frecventa vibratorie e cea mai apropiata de frecventa vibratorie a omului bolnav, intarind astfel forta vitala a acestuia. Ca rezultat sistemul va „sari” pe un nou interval de frecvente vibratorii, corespunzator unei stari de sanatate mai buna.

Mecanismele de aparare a organismului sunt astfel programate incat sa retina boala cat mai la periferie, cat mai departe de centrul fiintei umane, de sferele vitale. Ele intra in actiune atunci cand este amenintata existenta organismului sau bunastarea sa. Asa apar manifestarile pe care pacientul le percepe sub forma de simptome. Simptomele bolii sunt, deci, esenta reactiei organismului care incearca sa se debaraseze de actiunea patologica (cauzatoare de boala). Ele sunt numai expresii materiale ale dereglarii initiale la nivel energetic (electromagnetic).

Trebuie sa facem precizarea ca in organism exista o ierarhizare a organelor si sistemelor. Oricine isi poate da seama ca inima este mai importanta decat rinichii, iar acestia mai importanti decat pielea, de exemplu. Si asta ca sa ne referim doar la corpul fizic, Dar mai presus de toate stau procesele psihice superioare, cele care deosebesc fiinta umana de toate celelalte fiinte - o minte clara, coerenta, creativa – pentru sine si pentru cei din jur.

Homeopatia armonizeaza starea launtrica a organismului, legatura lui cu lumea inconjuratoare si de aceea, cu cat mai profunda e insanatosirea, cu atat omul simte mai mult confort, nu numai fizic, ci si emotional. E ca si cum remediul homeopatic ar acorda un instrument muzical extrem de sensibil si complicat. In orice stare ar fi, acesta scoate niste sunete, dar numai acordat va putea face MUZICĂ. Creativitate, evolutie spirituala - ramane la latitudinea fiecarei persoane alegerea modului in care foloseste echilibrul fizic si psihic dobandit.

Asa cum spuneam, forta vitala ridica bariere succesive in calea dezechilibrului, astfel ca la inceput acesta se va manifesta la nivelul organelor mai putin importante. Si cand ea scade si atinge un anumit nivel critic, boala patrunde pana la nivelul structurilor mai profunde.

Cum mentionam anterior, homeopatii privesc simptomele pe care le prezinta fiecare organism in parte ca pe incercari ale acestuia de a se reechilibra, de a mentine dezechilibrul cat mai la periferie. Transpiratiile abundente, eruptiile vizibile pe piele, ulcerele de gamba, de exemplu, sunt modalitatea mecanismelor de aparare de a proteja sistemul de o afectare mai profunda, de un astm bronsic sau de un infarct, sa spunem. Simptomele pe care organismul ni le prezinta sunt, in acelasi timp, si modul sau de a ne comunica starea sa de dezechilibru. Ele sunt „strigate de ajutor” pe care le lanseaza forta vitala dezechilibrata. De aceea homeopatii sunt atat de atenti la simptome.

Aceasta atitudine contrasteaza cu cea a alopatilor, pentru care simptomele sunt un rau ce trebuie suprimat. In cel mai bun caz, vor ignora unele manifestari ale organismului – pentru ei nu e important ca persoana respectiva doarme mai mult pe partea stanga sau pe dreapta sau ca are vise repetate cu serpi sau cu caini. Ca sa nu mai vorbim despre simptomele deosebite, ciudate, pe care nu le pot explica prin prisma patologiei (de exemplu senzatia ca inima atarna de un fir de ata sau ca in abdomen e ceva viu care misca). Adesea, pentru medicii alopati ele nu sunt decat niste fleacuri cu care pacientii ii agaseaza. In cel mai bun caz le ignora, asta daca nu cumva eticheteaza pacientul respectiv ca “nevrotic” si ii recomanda medicamente psihotrope, care evident ca nu au cum sa ii rezolve problema, ci doar o vor masca. Pentru homeopat tocmai aceste simptome sunt cele mai importante, caci ele exprima cel mai bine individualitatea persoanei respective si astfel il ajuta mult in alegerea remediului potrivit.

Pacientul este tratat numai daca primeste remediul care produce la omul sanatos simptome asemanatoare celor pe care le are el. Un homeopat adevarat nu va indica niciodata un remediu numai pe baza numelui pe care il poarta boala, caci el trebuie sa trateze bolnavul si nu boala. Fiecare om este unic, asa cum unica este si combinatia de simptome fizice si mental-emotionale pe care o prezinta fiecare caz in parte. Cinci pacienti cu diagnosticul de pneumonie, dar care in afara de manifestarile locale caracteristice afectiunii au manifestari generale diferite, vor primi fiecare cate un remediu diferit de la homeopat (sa spunem Aconit, Arsenicum, Bryonia, Mercurius si Phosphor) si nu aceeasi combinatie de antibiotice pe care o prescrie, de obicei, medicul alopat. Si invers – unul si acelasi remediu este indicat intr-un mare numar de cazuri cu diagnostice clasice diferite. Sa luam de exemplu remediul Arsenicum album. Asa cum am vazut, el poate fi folosit pentru tratarea pneumoniei, dar si pentru tratarea unor cazuri de alergie, anemie, angina, anorexia nervosa, anxietate, afte, aritmie cardiaca, ascita, astm, bronsita cronica obstructiva, ciroza, cistita, depresie, eczeme, toxiinfectii alimentare, gangrena, gastrita, dureri de cap, hemoroizi, hepatita, herpes, boala Hodgkin, gripa, insomnie, leucemie, limfoame, malarie, cancer, nefrita, chisturi ovariene, atacuri de panica, ulcer gastric, faringita, pleurezie, pneumonie, psoriazis, sindrom Raynaud, ulceratii cutanate, lupus sistemic, vaginita etc. Asa cum puteti observa, este vorba atat de boli fizice, cat si de afectiuni psihice. Poate parea ciudat, dar asta este posibil deoarece remediul nu trateaza o boala, ci terenul pe care apar bolile.

Cand totul, chiar si cel mai neplacut simptom este privit ca o manifestare a mecanismului de aparare a organismului indreptat permanent spre vindecare, atunci si actiunea medicamentului trebuie sa fie indreptata in aceeasi directie.